Află ce este un Discovery Call, cum să te pregătești pentru el, ce să întrebi și cum să comunici eficient.
Heyy! 💖
Deja m-am obișnuit să scriu articole, să le setez detalii tehnice și să le public. Totul devine mai ușor când repeți procesul.
Însă, la primul meu apel cu un potențial client, lucrurile nu au fost așa lejere.
Eram în sat, într-o zi de miercuri, mi-a zis că mă sună apel telefonic, pentru că doar așa poate vorbi. Am așteptat ora 14 cu sufletul la gură.
,,— Alo’’
Am început.
Îmi transpirau mâinile, tremuram de emoții, mă plimbam de colo-colo prin casă.
El, potențialul client, îmi spune clar că a mai lucrat cu o agenție de marketing, însă nu i-a plăcut, pentru că postările erau aproape indigo cu toți ceilalți din domeniul său. Apoi, îmi povestește că a lucrat cu o tipă freelancer, însă nu dădea viață postărilor.
Huh, mă gândeam cu teamă că are mari pretenții.
Îl întreb despre mai multe, iar după vreo 1 h de discutat, cu seninătate și liniște îmi spune: ,,Alice, fă tu ce știi mai bine, tu ești expertul, nu mă bag.’’
Am rămas surprinsă, mai ales că din primele momente ale discuției, nu s-a dedus asta.
Am țopăit de bucurie! I-am trimis oferta și mi-a devenit client.
Ce este un Discovery Call?
Discovery Call este un apel de 30 de minute – 1 h, în care discuți cu potențialul client despre nevoile sale, istoria contului și vezi cum ai putea să-l ajuți.
Cum să te pregătești pentru un Discovery Call online
Mănâncă cu 1 h – 2 h înainte ca să nu îți fie foame și să te deconcentrezi din această cauză.
Ia-ți alături un pahar de apă ori o cană cu ceai.
Agenda și pixul alături ca să poți nota detalii de interes.
Asigură-te că ai baterie la device sau încărcătorul pe aproape.
Cum să te îmbraci și aranjezi pentru un Discovery Call
Ești la un fel de interviu, dar asta nu înseamnă că trebuie să te îmbraci la costum și să te machiezi ca pentru un eveniment. Îmbracă-te cum ai face-o într-o zi obișnuită de ieșit cu prietenii: Casual sau lejer, dar cu decență.
La fel, nu te machia exagerat, fii naturală. Un ruj, rimel și puțină pudră este suficient.
Ce să întrebi la Discovery Call
1. Dacă a mai lucrat cu cineva și ce s-a întâmplat. Sau dacă s-a ocupat singur de management, ce provocări a avut.
2. Cui se adresează exact. Avatarul de client, pe scurt.
3. Dacă are definite elementele sale de brand: ton, culori, emoji, logo, USP (Propoziție Unică de Vânzare).
4. Ce provocări și nevoi are acum.
5. Ce așteptări are de la potențiala voastră colaborare.
6. Dacă are vreun document cu campanii și rezultate anterioare.
7. Ce buget are alocat pentru serviciul de SMM, ca să-i poți face o ofertă personalizată.
În Agenda Curajul găsești mai multe informații.
Unde să te vezi cu potențialul client
Pe cât posibil vorbiți față în față sau pe o aplicație video. De ce? Pentru că în doar 10 secunde poți forma o primă impresie la un call video. Asta înseamnă că poți crea simpatie și chiar dacă nu veți colabora, antreprenorul te va ține minte.
Cum să comunici eficient cu un potențial client
- Zâmbește real și privește-l cu sinceritate în ochi atunci când discutați.
- Fii entuziasmat ( se vede prin ochii tăi ca o sclipire). Îți poți exersa entuziasmul în oglindă.
- Fii degajat și imaginează-ți că discuți cu un prieten.
- Pune-ți telefonul pe Silențios și fii prezent în conversație.
- Notează detalii de interes, care te pot ajuta să-l cunoști mai bine și să-i faci o ofertă.
Ce să nu zici niciodată la un Discovery Call
Că ești la început și poți lăsa din preț doar ca să îl câștigi drept client. Asta arată că tu nu te apreciezi, iar antreprenorul va simți și te va trata întocmai.
Să îi spui că începi de mâine să postezi, chiar dacă nici nu ai primit avansul. În primul rând, faci contractul. Aștepți avansul sau suma integrală, îi dai să completeze Brief-ul – document cu întrebări despre afacerea sa, care te ajută în strategie. Apoi, te apuci să-i faci strategia și planul de postări. Tot ce am povestit poate dura minim 2 săptămâni. Demonstrează că ești un profesionist, nu un amator!
Să nu stai să bârfești cu el despre x agenție de marketing sau freelancer. Îți expui părerea de rău și schimbi finuț subiectul.
Să îi promiți rezultate peste noapte. Mulți Social Media Managers cred că propoziția asta le va garanta succesul, însă se mint pe sine. Rezultatele nu depind în totalitate de tine, poate pică Insta și ce faci când tu ai garantat că postarea aduce x urmăritori…?! Un SMM profesionist va spune: ,,Fac cât pot de bine ceea ce ține de mine și vedem într-o lună, două, trei ce se întâmplă. Am nevoie să îți cunosc urmăritorii, să îți înțeleg afacerea, ca să pot produce conținut cât mai captivant.’’
Ți-au mai trecut din emoții?
Hai că poți!
Ne povestim în celelalte articole.
💖
